Houjicha Tiramisu
Houjicha Tiramisu – Înlocuiește cafeaua cu Houjicha în Tiramisu pentru o experiență unică! ✨🍰
Dacă doriți o altă rețetă de tiramisu, diferită de cea clasică, înlocuiți cafeaua cu pudra de houjicha. Astfel, obțineți o rețetă fără cafea, ce se poate consuma și de copii și de cei care nu pot să consume cafea, datorită cofeinei. Mai jos aveți o rețetă de tiramisu, ușor diferită de rețeta clasică.

Ingrediente
Pentru blat:
- 350 g pișcoturi (savoiardi)
- pudră de houjicha pentru decor
Pentru crema houjicha:
- 250 g mascarpone
- 3 ouă mari, separate (albușuri și gălbenușuri)
- 100 g zahăr
- 2 lingurițe pline cu pudră houjicha
- 200 ml smântână pentru frișcă
Pentru siropul de houjicha:
- 3 lingurițe de pudră de houjicha
- 300 ml apă fierbinte
- 3-4 linguri de rom sau lichior (opțional, cum ar fi Amaretto sau Kahlua)
Bine de știut
Porții: 4 borcane de 250 ml
Dificultate: simplu
Timp: 1h 20 min
Preparare
Prepararea cremei houjicha:
Într-un bol mare, mixați gălbenușurile cu 50 g de zahăr până când devin groase și deschise la culoare.
Adăugați mascarponele și pudra houjicha, continuând să mixați până la omogenizare. Atenție: când adăugați mascarpone mixați la treaptă mică de viteză, la început, măriți viteza treptat apoi.
Într-un alt bol, bateți smântâna pentru frișcă până se formează vârfuri moi, apoi încorporați-o ușor în amestecul de mascarpone.
Într-un bol curat, bateți albușurile până devin spumă, adăugați treptat restul de 50 g de zahăr și continuați să bateți până se formează vârfuri tari.
Încorporați ușor albușurile bătute în amestecul de mascarpone și smântână.
Prepararea siropului Houjicha:
Dizolvați 3 lingurițe de pudră Houjicha în 300 ml apă fierbinte. Adăugați 2 linguri de rom sau lichior (dacă folosiți) în ceaiul fierbinte, apoi lăsați-l să se răcească.
Asamblarea tiramisului:
Înmuiați rapid fiecare pișcot în siropul Houjicha răcit și așezați-le într-un strat uniform pe fundul unui vas de sticlă sau de ceramică sau într-un borcan de sticlă cu capac.
Urmează apoi un strat de cremă cu houjicha, apoi pișcot înmuiat în sirop apoi iar un strat de cremă cu houjicha și tot așa până la ultimul strat care să fie de cremă houjicha. La final ornați tiramisul cu pudră de houjicha folosind o sită fină pentru a distribui uniform.
Acoperiți și răciți tiramisul în frigider pentru cel puțin 4 ore sau, ideal, peste noapte.



Descoperă o variantă surprinzătoare și rafinată a desertului clasic – Tiramisu cu pudră de Houjicha. Aceasta adaugă o notă deosebită, cu aroma sa delicată de ceai verde prăjit și accente de nuci caramelizate.
Perfect pentru a surprinde papilele gustative și a da o notă modernă unui desert iubit!
your qualiTea Time
Lasă un răspuns